GALCIP CAR SRL a demarat, în data de 21.11.2024, implementarea proiectului „Dezvoltarea durabilă și
creșterea competitivității firmei GALCIP CAR SRL”, cod SMIS 323777, în baza contractului de finanțare
încheiat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de
Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 (AM PR SV Oltenia).
Valoarea totală a proiectului este de 4.593.625,41 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este
de 2.955.477,09 lei (valoarea nerambursabilă acordată din FEDR fiind de 2.512.155,53 lei, iar valoarea
nerambursabilă acordată de la bugetul național fiind de 443.321,56 lei).
Proiectul se implementează în Comuna Galicea Mare, Tarlaua 17, Parcela 59, Judeţ Dolj, nr. cadastral
35212.
Obiectivul general: Îmbunătățirea sustenabilității și creșterea competitivității prin implementarea unor
soluții inovative și eficiente în activitatea de recuperare a materialelor reciclabile sortate. Proiectul va
urmări dezvoltarea infrastructurii tehnologice și a proceselor de operare, pentru a maximiza recuperarea
materialelor valoroase și a reduce impactul ecologic al activităților de demolare și construcție.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt reprezentate de: achiziția de noi bunuri și servicii; crearea a 3
locuri de muncă; instruirea a minim 4 angajați în cadrul acțiunilor de dezvoltare de competențe
profesionale.
Respectarea principiului de a nu prejudicia în mod semnificativ mediul (DNSH)
Folosirea echipamentelor prevăzute în proiect pentru reciclarea betonului provenit din demolări sprijină
principiile economiei circulare, prin reciclarea și reintegrarea materialelor în circuitul economic. Această
abordare contribuie la reducerea deșeurilor și promovează o utilizare mai sustenabilă a resurselor
existente.
Intervențiile propuse au fost analizate ca fiind în conformitate cu orientările tehnice privind aplicarea
principiului „a nu prejudicia în mod semnificativ”, conform prevederilor Regulamentului privind
Mecanismul de Redresare și Reziliență.